Cum speli pernele și salteaua pentru a scăpa de acarieni
Indiferent de cât de des și serios faci curățenie în dormitor, acarienii continuă să apară. Orice suprafață care poate aduna praful este, de asemenea, un potențial adăpost pentru neplăcuții acarieni – inclusiv pernele de pe pat și fețele de pernă. Punerea pernei în uscător, la o temperatură ridicată, poate ucide acarienii din praf. Însă, în mod ideală, îți vei dori să o speli și să o usuci din nou, pentru a scăpa de microorganismele moarte, mai ales dacă ai, deja, alergie la acarieni.
Descoperă câteva sfaturi despre cum speli pernele și salteaua pentru a scăpa de acarieni!
Metode uzuale pentru îndepărtarea acarienilor
Deși, în mod normal, perna nu trebuie spălată la fel de des precum lenjeria de pat, aceasta ar trebui totuși băgată în mașina de spălat de cel puțin două ori pe an. Ce-i drept, când vine vorba de spalara pernelor cu fulgi, ar trebui să alegi un program mai delicat, cu cel mai scurt timp posibil, dar și cu o temperatură ridicată a apei. În general, aceștia acarieni sunt destul de rezistenți la temperatură, dar acesta reprezintă principalul factor care duce la distrugerea lor, nicidecum detergentul de rufe. În același mod, salteaua se aspiră și se acoperă cu o husă curată.
Indiferent dacă perna poate fi spălată sau nu, punerea ei în uscător, la un program cu temperatură foarte ridicată, poate ucide acei acarieni care îți dau bătăi de cap. Asigură-te că perna este complet uscată înainte de a o înfășa într-o față de pernă, deoarece umezeala în exces reprezintă un mediu optim pentru dezvoltarea mucegaiului, un alt factor alergen foarte des întâlnit. Încearcă să respecți condițiile de spălare și uscare înscrise pe eticheta pernei, raportate la materialul din care este confecționată aceasta.
Cum să minimalizezi prezența acarienilor în dormitor
Cel mai bun mod de a preveni simptomele alergiei la acarieni este, bineînțeles, să adopți măsuri drastice prin care să minimalizezi prezența acestora în încăpere. Spre exemplu, încearcă să speli și să usuci, săptămânal, lenjeria de pat la cele mai înalte temperaturi indicate pe etichetele de îngrijire. Folosește huse pentru saltele, lenjerii realizate din materiale naturale și perne hipoalergene. Alege lenjerii realizate din țesătură naturală, mai degrabă decât husele din plastic, deoarece nu permit saltelei „să respire”.
Îndepărtează obiectele neesențiale din dormitor, care aglomerează spațiul, cum ar fi piesele decorative, jucăriile de pluș în exces. Acestea pot acumula praf și, implicit, adăposti un număr mare de acarieni. În mod ideal, pe podeaua din dormitor nu ar trebui să se afle covoare, deoarece, de asemenea, acestea rețin praf. Alergia la acarieni trebuie ținută sub control, înainte de a se exacerba și provoca probleme mult mai serioase. În ultimă instanță, este recomandat să apelezi la un serviciu profesional de curățare care să te scape de acarienii greu de îndepărtat.
Acarienii pot reprezenta o problemă foarte mare, mai ales atunci când prezența lor se traduce prin instalarea unor alergii precum apariția dermatitei de contact, probleme respiratorii și strănut necontrolat. Este important să fie luate măsuri optime pentru a scăpa, cât mai rapid, de aceștia, înainte de a se înmulți peste măsură și a duce la agravarea simptomelor alergiei.